Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea de la Cina a fost reluată! Frigul și datoriile rămân și după reorganizare

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

Medicii fostului Centru de Diagnostic și Tratament Cina Ploiești și-au reluat activitatea la începutul acestui an, după ce și-au transformat cabinetele în CMI (cabinete medicale individuale grupate). Reorganizarea nu a clarificat însă, în totalitate, situația unității.

Din cauza datoriilor uriașe la utilități, conturile instituției au fost blocate în 2011, iar angajații de aici au rămas fără salariu pe luna octombrie și pe 20 de zile din noiembrie. Pe 23 noiembrie, acestora le-au fost desfăcute contractele de muncă și au intrat în șomaj până în această lună când și-au reluat activitatea. În afară de personalul TESA și două asistente, efectivul sanitar este cel cunoscut de miile de pacienți care au trecut, ani la rând, pragul fostei Policlinici Cina. „Suntem într-o perioadă de tranziție până punem la punct toate lucrurile, dar în tot acest timp trebuie să acordăm și consultații", ne-a spus dr. Elena Tania Mircescu, care și-a redeschis cabinetul de Dermatologie din incinta fostei Policlinici. Una caldă, alta rece După vestea bună, privind reluarea controalelor medicale la cele 14 cabinete din incinta Policlinicii Cina, vine alta rece, la propriu. Din cauza datoriilor enorme acumulate de către unitate, în ultimii ani, la căldură, Dalkia a sistat furnizarea energiei termice. Situația se anunță a fi una de durată, ținând cont că medicii nu vor putea încheia noi contracte de branșare până când datoriile de peste 70.000 de lei către furnizorul de căldură nu vor fi achitate. „Asta este situația. Pacienții stau câteva minute pe hol, în timp ce noi, personalul medical, stăm câte 7-8 ore. Folosim surse de încălzire electrice pentru a putea consulta oamenii care vin aici. Cui nu-i convine se poate orienta spre alte cabinete. A fost ghinionul nostru că ne-am început activitatea iarna, că dacă era vara am fi avut o problemă în minus, pe aceasta privind căldura", ne-a decl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 50 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 50 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°