Iulian Trocaru şi cu mine nu ne cunoaştem la faţă, ne ştim doar din scris, citit şi telefoane, e de cîţiva ani buni aşezat în Canada, cu familia, „funcţionar de stat, răspund la telefon persoanelor cu întrebări legate de legile canadiene, ştiu, nu are legătură în nici un fel cu mine, dar este un loc de muncă (şi nu rău). Printre picături, pot visa şi mă pot scufunda în cu totul altă lume... Mă preumblu dintr-o carte în alta, încercînd să mă scufund cu adevărat şi definitiv (măcar un pic definitiv) în lumea fiecăreia şi simt o dorinţă enormă să o rescriu, nu pentru a «îmbunătăţi» povestea, ci doar pentru a fi parte, trăind-o cu adevărat“. Îl fascinează „rescrierea“ care-l obseda pe Emil Brumaru şi I.T. nu ezită să mi-o reamintească, precum o formula Brumaru în iulie 2011: „Am ras Stendhal, Balzac, moraliştii francezi, Cehov, Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, sistematic, cu sîrguinţă, în amănunţime. Obiceiul de a interveni în text, scriind pe margini sau între rînduri îl am de cîţiva ani buni. De asta nu pot împrumuta cărţi, sînt doldora cu scene intercalate, îndeosebi în cheia Sade! Nu vă puteţi închipui cum arată Adela mea! E faza cititului (recititului mai exact) postmodernist? O, ce delicios e să dai indicaţii noi de scenă (intră, iese, apare din fund etc.) şi să adaugi replici stupefiante la Shakespeare! Sau să rescrii cu aplomb pasaje din Madame Bovary, din Hortensia Papadat-Bengescu sau, mai ales, din Duiliu Zamfirescu... Am rezolvat astfel veşnica problemă ce mă măcina din adolescenţă: cînd scriam, doream să citesc, cînd citeam, doream să scriu, o duceam într-un cumplit chin al neîmplinirii în ambele situaţii. Cu Proust, buchisit ani de-a rîndul, nu mi-am permis nici o măgărie. Rugaţi-vă pentru sufletul meu!“
După care, canadianul meu îşi dă drumul într-un torent livresc, căci vis al vieţii eterne e cartea lumii întregi:
DE ACELASI AUTOR Puseuri
