Câteva sute de creştini ortodocşi au sărbătorit, ieri botezul lui Iisus Hristos la Mănăstirea din satul Ţigăneşti, raionul Străşeni. După oficierea serviciului divin, credincioşii au intrat în apă pentru ispăşirea păcatelor. Printre curajoşi a fost şi ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa.
Călugării de la mănăstire s-au pregătit din timp pentru această sărbătoare. Cei curajoşi erau întâmpinaţi pe malul bazinului cu câte un pahar de izvar. Ca să fie mai delicios, bucătarul a adăugat în vinul fiert felii de gutui şi petale de trandafir. Şi după ce se încălzeau puţin, oamenii erau serviţi cu pilaf preparat la foc de tabără de către ostaşii Batalionului de Geniu.
Este o tradiţie ca în această zi să se scalde în bazinul mănăstirii sportivii lotului naţional de ragby şi soldaţii. Anul acesta, pentru prima dată, la slujbă a asistat şi ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa. După ce stareţul Mănăstirii a dat start la scăldatul în apa rece de-ţi tăia respiraţia, rând pe rând în bazin a sărit toată lumea. „M-am scăldat pentru ispşirea păcatelor pe care le am şi pe care mi le presciu unii", a spus Vitalie Marinuţa după ce a ieşit din apă. Ministrul a adăugat că, în plus, a vrut să promoveze un mod sănătos de viaţă. A recunoscut că i-a plăcut şi că va veni neapărat şi la anul.
Rând pe rând în apă au sărit şi sportivii. Dumitru Vasilache, jucător în selecţionata Moldovei la ragby le-a spus celor mai puţin îndrăzneţi că se simte foarte bine şi că nu a simţit vreun disconfort când a intrat în apă.
S-au găsit şi câteva femei care au avut curajul să se scalde. „Am avut senzaţia că m-am botezat a doua oară. Am făcut-o ca să fim sănătoşi şi să ne demonstrăm credinţa", a spus Iulia, o femeie de 40 de ani.
Apă miraculoasă
De Bobotează se sfinţeşte agheasma care este folosită de preoţi pentru a binecuvânta casele credincioşilor. Părintele Spiridon, protopop