Comuniştii au o viziune specială asupra istoriei. Pentru ei, de la Karl Marx citire, istoria o fac masele populare. Respectiv ţăranii şi muncitorii! Istoricii serioşi cred, dimpotrivă, că personajele fac, scriu destinul omenirii. Fără un Horia, Cloşca şi Crişan, un Tudor Vladimirescu, nu se întâmpla nici o răzmeriţă, nici o răscoală. Cel mult, vorba unui banc celebru din perioada comunistă, ţăranii se strângeau la Padeş, la 1821, pentru a sărbători cu o sută de ani înainte înfiinţarea Partidului Comunist Român. Adevărul este că un Ştefan cel Mare a scris istoria, nu Aprodul Purice, un Mihai Viteazul, şi nu sluga lui credincioasă, mercenarul sârb Baba Novac.
Zilele acestea, mă gândeam că poate comuniştii nu au greşit de tot când au vorbit de o stratificare socială. Care poate fi şi astăzi valabilă! Nu la modul claselor, pe meserii, ci sociologic. Astăzi, România are o pătură conducătoare formată din politicieni, total autistă, şi restul populaţiei. Aşa-zisa elită este inexistentă, la fel şi mult trâmbiţata societate civilă. Lipseşte dialogul, lipseşte arbitrul – mult dorita societate civilă.
Orice partid vine la putere are tendinţa de a se comporta autoritar! Orice politician român ajuns în fruntea bucatelor simte cum creşte în el un mic Antonescu! Toţi, dar absolut toţi încearcă să facă bine cu forţa! Ştiu ei, ancestral, ce are nevoie poporul, norodul. Care, evident, nu trebuie băgat în seamă!
Ca democraţia asta să meargă înainte, cu toate defectele ei, e bine ca din când în când, nu doar în anii electorali, politicienii să mai coboare din turnul lor de fildeş. Să aplece urechea la ce spune norodul!
