Un mesaj se propagă cu vigoare crescândă dinspre piaţa publică spre palatul prezidenţial, guvernamental, parlamentar şi spre sediile partidelor. "Nu vă mai vrem!", strigă manifestanţii şi alungă pe oricine duhneşte a politică, fie că este lberal, pesedist, pedelist ori oportunist aspirant la titlul de reprezentant al poporului. Protestele declanşate în urmă cu o săptămână, în semn de solidaritate cu un profesionist onest, expulzat din sistem de regimul Băsescu, depăşesc astfel faza antiguvernamentală - demisia preşedintelui şi a Cabinetului rămânând obiectivul imediat - şi vizează întreg spectrul politic, Opoziţia fiind privită, la rândul ei, cu mare neîncredere. USL este fie asimilată cu PD-L în "aceeaşi mizerie" sau "aceeaşi mafie", fie avertizată: "Ciumpalacii analizează/ Dacă meritaţi, votează! ". Alte lozinci sunt mult mai radicale şi cer, pur şi simplu, desfiinţarea partidelor, deziderat care măcar liderilor acestora din urmă ar trebui să le dea fiori.

Pe măsură ce trece timpul, piaţele în fierbere tind să se structureze şi să-şi găsească, în mod natural liderii, iar ideile vehiculate aici şi răspândite în secunde la aceia care, deocamdată, participă emoţional, din faţa ecranelor se decantează într-un manifest, poporul suplinind, în acest fel, lipsa unui răspuns adecvat din partea clasei politice. Marşul USL, o zi de sesiune extraordinară, în care Puterea şi Opoziţia se vor bălăcări reciproc, rezistenţa plină de emfază guvernului, micile concesii făcute adversarilor, justificările penibile gen "preşedintele şi premierul au primit informaţii incorecte despre Legea Sănătăţii", de parcă am fi conduşi de urechişti nu vor stinge nemulţumirea populară, ci o vor amplifica. Reacţia potrivită din partea politicului ar fi să intre, de bunăvoie, într-o scurtă perioadă de repaus. PD-L să renunţe la guvernare, USL să nu încerce să i se substituie, ci împreună să g