- Editorial - nr. 933 / 19 Ianuarie, 2012 Dat fiind telul pe care revizionistii unguri l-au avut in cel de-Al Doilea Razboi Mondial: refacerea Ungariei Mari si indeosebi ruperea Transilvaniei de la romani, comportamentul lor diplomatic si militar a fost total subordonat acestui obiectiv. Ca atare, ei au plecat in razboi alaturi de Germania, Italia si Bulgaria (tari de asemenea revizioniste), dar au cochetat tot timpul, si cu succes, cu Uniunea Sovietica a lui Stalin, continuand astfel o traditie de un sfert de secol statornicita intre Bela Kun si Lenin (1917), intre comunistii unguri si sovietici care, impreuna, controlau de fapt Cominternul, adica centrul international de putere al comunistilor. Date fiind aceste afinitati si permanenta invitatie de a participa la dezmembrarea Romaniei, Stalin i-a propus lui Horthy, inca la inceputul razboiului, neimplicare militara in schimbul Transilvaniei. Increzator in sansele lui Hitler si in speranta ca la sfarsitul razboiului prada ii va fi mai bogata, Horthy l-a refuzat politicos pe acesta, asa cum reiese din documentele cartii americanului Larry Watts, "Fereste-ma, Doamne, de prieteni…”, motivand ca nu mai poate da inapoi. Nu stim exact daca "tatucului” i-a cazut bine, probabil ca nu, dar o intelegere tacita tot a avut loc intre ei, din moment ce armata maghiara facea mai mult figuratie pe frontul antisovietic, lucru sesizat si de Comandamentul german. O Directiva a Inaltului Comandament Sovietic din iunie 1944, adresata atat Armatei Rosii, cat si partizanilor, care aveau misiunea sa recucereasca Ucraina Subcarpatica ocupata de unguri, sublinia: "Unitatile maghiare nu trebuie sa fie atacate. Chiar daca ele deschid focul, unitatile sovietice sa le treaca cu vederea si sa traga numai daca intampinam o rezistenta puternica si deosebit de persistenta” (p.141). Asa da, razboi! Dar ce n-au facut Horthy si ai lui sa intre in gr