Nu fac parte din tagma celor care se pricep la relații, nu dau sfaturi prietenilor căsătoriți și nu emit judecăți de valoare pentru cei singuri. E atât de multă vorbărie pe tema asta, mai că ți se ia de un astfel de subiect grețos, cu veșnic aceleași tipare, aceeași matrice, aceleași lamentări. În plus, eu însămi mă lupt cu incertitudini și mă zvârcolesc noaptea, plimbându-mă prin casa intunecată și amorțită, căutând răspunsuri pentru insomnii pe care le car după mine din adolescență. Problema e că atunci când mă sună prietenele să-mi ceară prețiosul meu sfat de femeie măritată de pe vremea când turnurile gemene stăteau bățoase și falnice sub soare, eu îmi iau poziția de guru și mă transform în ceea ce-mi cere chestiunea căreia trebuie să-i găsesc rezolvare. Ba sunt țiganca Flăcărica, clarvizionară și atotștiutoare, ba sunt psihologul de la miezul nopții, sexologul de serviciu care nu se dă doamne ferește în lături să verse în neștire detalii intime, dându-se, desigur, drept exemplu, pentru eventuale analogii de probleme, sunt Maica Tereza, mama Dolores, Monica Tatoiu, sunt femeia cu sânge rece care taie cu cruzime în carnea nemernicului ce mi-a înșelat prietena, sunt doctor Florentina Mușat, și-mi scot din mânecă limbajul medical pe care l-am deprins în anii de jurnalism la o revistă de profil, sunt sora înțelegătoare și iubitoare… sunt acolo…. N-am crezut vreodată că voi în stare să recunosc public lucru ăsta dar iată că o voi face: eu îmi iubesc nespus oamenii pe care i-am etichetat cu titulatura de ai mei. Sunt ai mei și pentru ei mă duc pe jos oriunde s-ar afla. Aș dona un rinichi fără să întreb dacă se potrivește grupa sanguină. Aș sta în frig până nu mi-aș mai simți picioarele dacă de asta ar depinde cel mai mic lucru din viața lor. Aș purta în mine pe vecie cele mai intime secrete ale lor, le-aș închide într-un sertar și le-aș ascunde acolo unde le țin ș