Pârtiile din Bansko, cea mai căutată staţiune din Bulgaria, sunt deschise, iar stratul de zăpadă este numai bun pentru skiat. Acolo, sezonul de distracţie se deschide în decembrie şi se încheie în aprilie.
Constănţenii care s-au săturat de staţiunile montane de acasă îşi petrec vacanţa la vecinii de la sud de Dunăre. Bulgarii au staţiuni renumite pentru pârtiile întinse.
Staţiunea Bansko, spre exemplu, din Munţii Pirin, este cea mai vestită din Bulgaria. Se află la altitudinea de 925 de metri, dar pârtiile de ski sunt la altitudini de 2.000 - 2.600 de metri. Munţii Pirin sunt semănători Alpilor, vârful cel mai înalt fiind Vihren, unde altitudinea ajunge la 2.914 metri.
Bansko se află la aproximativ 170 de kilometri de Sofia, în munţii Pirin, în apropierea râului Glazane. De la Constanţa până la Sofia distanţa este de aproximativ 700 de kilometri.
Click pe poze pentru galerie foto!
La Bansko sunt în total 19 pârtii de schi, dintre care 7 pentru începători, 10 de dificultate medie, iar 2 – pentru cei experimentaţi.
Altitudinea minimă este de 1.000 de metri, iar cea maximă – de 2.560 de metri. Sunt 7 telescaune, 6 teleschiuri şi o telegondolă. În această perioadă pentru o noapte de cazare la un hotel de patru stele se plăteşte între 28 şi 32 de euro. Taxa de staţiune este de 8 euro de persoană.
În această perioadă, stratul de zăpadă măsoară 145 de centimetri la Bansko, 190 de centimetri la Borovets şi 165 de centimetri la Pomporovo.
Pentru constănţeni cea mai apropiată staţiune este Pamporovo, aflată în partea de sud a Bulgariei. Staţiunea Pomporovo se află la poalele munţilor Rodopi, iar de la Constanţa aveţi de străbătut aproximativ 650 de kilometri.