Noua taxă auto a adus motive gorjenilor să ia cu asalt ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. În trei zile, la ghişeele instituţiei au ajuns nu mai puţin de 486 de gorjeni, dornici să capete înapoi banii daţi pe taxa de înmatriculare. La serviciul de înmatriculări au ajuns în mai puţin de o săptămână 145 de gorjeni, care au profitat de reducerea taxei cu până la 30%.
De la începutul săptămânii, sute de gorjeni au depus la Direcţia de Finanţe Publice Gorj cerere de restituire a diferenţei de taxă de poluare auto. Cu data de 16 ianuarie, cererile au putut fi depuse, iar perioada este nelimitată, spun reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Gorj. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Publice Gorj, Luminiţa Penciu, explică faptul că restituirea are în vedere diferenţa între taxa achitată, specială sau de poluare şi noua taxă, privind emisiile poluante. Nu trebuie să uite de documentul doveditor al plăţii taxei, dar şi de cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare, copie şi original”, a precizat Luminiţa Penciu. Avantajaţi sunt gorjenii care au de primit bani, pe motiv că taxa plătita de ei după 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată după noua lege. Trebuie să aibă, însă, mare grijă la ce acte trebuie să depună, pe lângă completarea formularul de solicitare pentru restituire. Nici la înmatriculări nu a fost mai puţină forfotă de la aplicarea noii legi. De vineri până în prezent, solicitările de înmatriculare au depăşit numărul 140. Reprezentanţii Biroului de Înmatriculări spun că aplicarea noilor prevederi are destule poticneli, din cauza neînţelegerii de către beneficiari. În cele mai multe cazuri vorbim de diminuarea taxei, dar sunt cazuri în care taxa rămâne aceeaşi. Reducerea poate ajunge până la 30 la sută, dar poate varia de la maşină la maşină. „Reducerea taxei pe poluare poate ajunge la 25-30 la sută, dar procedura de cal