Ultima speranţă de a putea să-şi ia nepotul acasă, la Ploieşti, a fost spulberată, ieri, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Ion şi Eugenia, părinţii Mădălinei Manole, au făcut recurs la sentinţa dată de judecătorii Tribunalului Bucureşti, în luna noiembrie a anului trecut, care stabiliseră un program de vizită pentru Petru jr., acum în vârstă de doi ani şi şapte luni, nesatisfăcător din punctul lor de vedere.
Petru Mircea a evitat să dea ochii cu socrii săi
Mai exact, Instanţa stabilise că bunicii materni îl pot lua pe micuţ la ei acasă în primul şi al treilea sfârşit de săptămână al fiecărei luni, sâmbăta de la ora 11.00 la ora 19.00. Ei au cerut mai mult, însă magistraţii nu au fost de acord.
Mădălina Manole s-a sinucis la 14 iulie 2010, în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Băieţelul ei şi al soţului Petru Mircea a rămas în grija tatălui.