Când a început fenomenul Occupy Wall Street, în parcul Zuccotti din New York, la sfârşitul lunii septembrie anul trecut, ştirea a apărut la categoria ciudăţenii şi nimeni nu i-a dat vreo importanţă, ideea frizând ridicolul.
Iniţial adunaţi fără un scop, lozincile protestatarilor erau dintre cele mai diverse, de la abolirea sistemului bancar până la supra-taxarea bogaţilor şi tot felul de gratuităţi pentru oamenii de rând. În lunile care au urmat, mişcarea, de frondă mai degrabă decât de protest, a continuat, a căpătat amploare şi s-a extins în alte oraşe din SUA şi chiar din lume. Niciuna dintre revendicările protestatarilor nu a fost pusă în practică - nici nu se putea, dar mişcarea a rămas în conştiinţa colectivă ca exerciţiu de egalitarism şi un simbol al revoltei omului de rând faţă de un sistem care a devenit prea mare şi înnăbuşitor. Mii de protestatari din toate categoriile sociale şi nivelurile de educaţie au campat şi au mărşăluit în New York şi în alte oraşe americane, până la venirea iernii, când nucleul protestului a fost destrămat de intervenţia poliţiei pentru a curăţi parcul. Dar mişcarea continuă să reverbereze, "ocupările" de mai mică amploare continuă şi în prezent, mai mult simbolice, dar s-a văzut până unde se poate ajunge, notorietatea fenomenului atingând toate straturile societăţii. Rămâne de văzut dacă mişcarea "occupy" va reapărea odată cu venirea primăverii sau va rămâne în istorie doar ca o formă de "sămănătorism" al începutului secolului 21.
O bună parte a populaţiei din America a simpatizat cu mişcarea Occupy, cu scepticismul de rigoare faţă de finalitatea practică a manifestării. Alţii i-au ignorant politicos trecând pe lângă ei în fiecare zi. Însă nici un politician nu şi-a permis să-i califice jignitor şi să-i insulte pe manifestanţi. Calificative precum "mahala ineptă şi incultă" sau "ciumpalaci", aplicate unui grup de
