Legiștii au declarat astăzi că boala copiilor este avansată. Minorii provin dintr-o familie dezorganizată, tatăl lor fiind acum în închisoare.
Parchetul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşova dechis o anchetă în cazul celor doi copii, în vârstă de 3, respectiv 13 ani, din Codlea, județul Brașov. În prezent, minorii sunt internați într-un centru de plasament, fiind sub tratament și supraveghere medicală.
Anchetatorii au precizat că micuții provind dintr-o familie dezorganizată, tatăl lor fiind închis de o lună, iar mama este neglijentă. Mai mult, unchiul lor, fratele mamei, este cercetat într-un dosar penal pentru abuz sexual asupra unei fetițe din familie.
Legiștii care au efectuat controlul medical au declarat astăzi că au constatat, în urma analizelor, că forma de sifilis pe care o au cei doi este una avansată. Teste medicale au făcut și membrii familiei, însă rezultatele au ieșit negative.
Ancheta va fi continuată, existând suspiciunea că cei doi minori au fost abuzați sexual.