Wang Fuchuan stă în pat, învelit până la bărbie pentru a se feri de aerul rece de noiembrie, şi se consideră norocos. Nu are familie şi economii, dar a luptat împotriva japonezilor şi Kuomintang-ului în anii '40, iar Guvernul îi plăteşte, lunar, taxa clinicii, care se ridică la suma de 2000 de yuani pe lună (aproximativ 250 de euro). Din pensia de 200 de yuani îşi cumpără mâncare.

„Mulţi oameni de vârsta mea nu-şi permit să locuiască aici", spune Wang. „Mâncarea nu este prea bună, însă nu pot să mă plâng de altceva".

Wang se afla în avangarda schimbării demografice din China, relatează Bloomberg. Ultimul recensământ a arătat că peste 178 de milioane de chinezi aveau peste 60 de ani în 2009. Până în 2050, numărul ar putea ajunge la 437 de milioane, conform previziunilor realizate de către experţii ONU.

În trecut, bătrânii erau îngrijiţi de copiii lor. În prezent, urbanizarea şi celebra politică a „copilului unic" au erodat tradiţia îngrijirii familiale.

„China se confruntă cu un tsunami demografic", a declarat Joseph J. Christian, expert în cadrul Harvard Kennedy School. „În China, modelul locuinţelor pentru mai multe generaţii a dispărut".

În umbra Japoniei

Japonia s-a confruntat cu probleme similare în anii '90, însă între cele două ţări există o diferenţă fundamentală: China va îmbătrâni înainte de a se îmbogăţi. Cu zeci de milioane de bătrâni lăsaţi să se descurce singuri, Guvernul chinez a înfiinţat un Comitet Naţional pentru Bătrâni pentru a elabora o strategie menită să le asigure sănătatea şi confortul minim.

Ultimul plan cincinal încă le oferă familiilor principala responsabilitate pentru îngrijirea bătrânilor. Cu toate acestea, Guvernul se află în căutarea unei soluţii durabile care să vină din partea sectorului privat, a organizaţiilor guvernamentale şi a comunităţilor locale. În prezent, există foarte puţine companii