Boc: Se va discuta despre alegerile anticipate, dar organizarea acestora s-ar putea întinde până în august
Se va constitui un Consiliu de dialog economic care să monitorizeze şi să caute soluţii pentru crearea de locuri de muncă
Ponta: Nu s-a ajuns la niciun rezultat pozitiv în urma discuţiilor. Opoziţia nu a primit niciun răspuns la revendicările sale
Protestele care au avut loc în ultima săptămână la nivelul întregii ţări i-au strâns ieri laolaltă pe reprezentanţii partidelor din opoziţie şi pe cei de la guvernare.
În urma întâlnirii cu liderii USL şi premierul Emil Boc s-a stabilit organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să se discute, printre altele, şi despre alegerile anticipate, a căror organizare s-ar întinde, după cum a declarat premierul, până în luna august 2012.
"Deci, iată că trei cu doi, cu unul - şase luni de zile într-o formă extinsă, ar lua mecanismul formării unui nou Guvern în baza alegerilor anticipate. Deci, suntem în luna februarie, şase plus doi ar însemna opt luni, deci am fi în august. Alegerile pot să fie în octombrie, din septembrie sau din octombrie se poate intra deja în campania electorală. Se pune întrebarea dacă pentru două-trei luni, raportat de la alegerile la termen, merită declanşarea mecanismului alegerilor anticipate", a explicat Emil Boc în legătură cu propunerea opoziţiei de declanşare a alegerilor anticipate.
În ceea ce priveşte componenta economică, premierul a declarat presei că s-a decis constituirea unui Consiliu de dialog economic cu experţi de la putere şi opoziţie, care să monitorizeze şi să caute soluţii pentru crearea de locuri de muncă.
Pe componenta politică, se aşteaptă decizia Curţii Constituţionale privind comasarea alegerilor, care a fost amânată pentru data de 25 ianuarie, şi apoi se va stabili calendarul alegerilor, a adăugat primul-ministr