Violenţa a fost dintotdeauna parte a comportamentului uman. Evoluţia civilizaţiilor a îmblînzit oarecum formele sale de manifestare, îngrădindu-le prin legi şi ameninţări punitive, prin educaţie şi civilitate. De aceste forme ale violenţei şi de prezenţa lor în spaţiul sociabilităţii se ocupă cercetătorii francezi Lucien Faggion şi Christophe Regina, în culegerea de studii La violence. Regards croisés sur une réalité plurielle (CNRS Editions, Paris, 2010). De altminteri, tema a trecut prin numeroase abordări, căci odată aruncată pe piaţă ca obiect de cercetare, istorici şi neistorici au preluat-o, analizat-o, disecat-o, considerîndu-se, cu toţii, îndreptăţiţi să-şi dea cu părerea. Şi... demonetizînd-o, întrucîtva, prin vulgarizarea ei. Volumul de faţă însă reuneşte studiile unor istorici care, de la 1600 şi pînă la 1900, analizează violenţa prin prisma documentelor şi sub diferite aspecte: fizică, verbală, simbolică, gratuită, organizată, instrumentalizată, sacrificială, colectivă (războiul, genocidul, purificarea etnică, supliciile, atentatele), insurecţională, facţională, nobiliară, populară, politică, revoluţionară, urbană, rurală, privată (infanticidul, paricidul, sinuciderea), conjugală etc.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriSpaţiul – şi mai ales timpul – oferă interpretări diferite pentru orice formă de manifestare a violenţei. Convenţiile sociale şi raţiunile economice sînt aspecte esenţiale în citirea acestor forme, mai ales pentru Evul Mediu şi epoca modernă. Şi cîteva studii de caz arată modalităţile prin care societăţile acestor vremuri înţeleg să controleze sau măcar să „expulzeze“ în afara cetăţii violenţa publică şi colectivă. Prima parte a cărţii, dedicată „istoriei violenţei şi violenţelor în istorie“, se opreşte asupra difer