Activarea politica a unei parti a populatiei Romaniei, la doar doua saptamani de la intrarea in noul an, este o veste buna in sine (mai putin episodul cu actele de vandalism din Bucuresti), dar cu urmari incerte.

Partea cea mai buna a vestii bune este ca sistemul politic a inceput sa tremure la incheieturi, ceea ce (re)deschide pentru poporul suveran un meniu de optiuni. Partea mai putin buna a vestii bune este ca ceva similar s-a intamplat (cu alta intensitate si intr-un context istoric diferit) si in 1990, iar rezultatul a fost lamentabil.

Un aspect al protestelor populare din ultimele zile asupra caruia nu s-a insistat suficient este acela ca furia demonstrantilor vizeaza intregul esafodaj politic din Romania si in principal cei doi mari "frati dusmani" - PDL si USL.

Se adauga furia impotriva presedintelui Traian Basescu, ce prin incercarea de eliminare din sistem a unui profesionist cu buna reputatie si mare notorietate, urmata de incercarea Guvernului de a-l inlocui cu un mediocru oportunist de toata jalea, a comis, probabil, cea mai mare eroare politica din cariera sa.

Desi pentru cei mai in varsta, crescuti in cultul disciplinei, contestatiile anti-sistem sunt dificil de inteles (ca sa nu mai vorbim de acceptat), sa admitem ca aparitia in orasele Romaniei a demonstratiilor cu lozinci de acest gen este in perfecta consonanta cu ceea ce se intampla astazi in Europa.

Intregul continent este zguduit de proteste anti-sistem, iar sincronizarea romanilor cu celelalte natiuni din UE nu poate fi interpretata, daca ne distantam putin de trivialul cotidian, decat intr-o cheie pozitiva. Mai ales daca vorbim despre o natiune situata la periferia UE si care a avut, mai demult, proasta inspiratie sa transforme balada Miorita in simbol national.

Mai mult decat atat, lozincile anti-establishment care s-au