Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de grave incalcari ale deontologiei, exploatand cinic inocenta in scopuri propagandistice.
Ca jurnalisti, reporteri sau comentatori se implica trup si suflet in sustinerea protestelor dupa care dau fuga la televizor sa "relateze obiectiv" sau sa denunte oripilati abuzurile fortelor de ordine. Ca sunt jandarmi care raspund brutal la o violenta animalica, nu din placerea sadica de a sparge niste capete. Nu ca violentele s-ar justifica in vreun fel de o parte sau de alta, dar cand vorbim de ele macar sa le punem corect in pagina.
Ca jurnalisti sau protestatari provoaca in mod deliberat jandarmii, forteaza nota cat mai agresiv pentru a tipa apoi strident ca sunt victimele lor, ca sunt bruscati si abuzati exact ca intr-o dictatura pentru a fi impiedicati sa-si faca meseria. Ca nu e limpede nici astazi cine coordoneaza grupurile violente de suporteri, ultrasi si vandali de cartier. In mod evident, provocatorii n-au venit de capul lor la Universitate nici duminica, 15 ianuarie, cand s-a declansat bolovaniada, nici joi, 19 ianuarie, cand USL a organizat mitingul de partid. Ca toata recuzita tot mai profesionista utilizata in Piata Universitatii nu pare deloc produsul spontan al cetatenilor nemultumiti. Ca mesajele, lozincile, scandarile suna suspect de profesionist elaborate.
Ca majoritatea celor aflati in strada acuza o dictatura inchipuita. Este poate cea mai ridicola exagerare a mesajelor din Piata Universitatii. Ca adevaratul pericol pentru democratie este sa pui semnul egal intre dictatura si un inceput d
