Aşa cum, de ani de zile, avem corupţie fără corupţi, era momentul să apară şi revoluţia fără revoluţionari. Evenimentele din ultimele 6-7 zile ne-au dovedit că oamenii ar fi dispuşi să mai iasă în stradă doar dacă e frumos afară şi e rostul de o plimbare la ceas de seară. Dar pentru a protesta, pentru a se lua de guler cu autorităţile, în niciun caz.

Desigur, nu puţini au fost cei care s-au întrebat zilele acestea de ce naiba nu mai ies românii/brăilenii în stradă, că doar le-a ajuns cuţitul la os: au rămas fără locuri de muncă sau cu salariile ciopârţite, cu datorii la bănci, la întreţinere, cu foamea-n stomac etc. Şi, mai nasol, fără speranţa că în viitorul apropiat se va schimba ceva în bine în viaţa lor. Aşadar, sunt create premisele unui protest încrâncenat. Problema este că lumea stă cuminte în casă, cu mâna pe telecomandă, să vadă "ce mai fac ăia la Bucureşti, îl dau jos pe Boc sau nu?".

Din punctul meu de vedere, refuzul populaţiei de a ieşi în stradă este uşor de argumentat. Oamenii s-au lecuit după ce au văzut că, în urmă cu 22 de ani, la revoluţia din 1989, fraierii au ieşit să moară în stradă doar ca să îşi facă pârtie şmecherii către funcţii şi averi. E greu să mai convingi pe cineva în ziua de azi să se sacrifice pentru o idee, pentru cei mulţi. Universul românilor se întinde de la bucătărie până la plapuma din dormitor. Adică, pe româneşte, fiecare e cu aia a mă-sii! E adevărat că nici nu a existat un lider adevărat, în care oamenii să creadă, care să îi determine să iasă din case pentru a face gălăgie. A fost Raed Arafat vreo două zile omul providenţial, dar palestinianul era interesat doar de SMURD-ul lui (deci, tot de bucăţica lui!), nu să facă revoluţii, pentru ca apoi să apară Ponta, Voiculescu şi Antonescu ca să ia caimacul, să pozeze în învingători.

La Brăila, revoluţia a fost un bun prilej pentru autorităţi să