Constantin "Dudu" Dumitraş (65 de ani) este un nume de pe vremea când România exista în hocheiul mondial. El a fugit din ţară în 1980 şi a ajuns antrenor în Germania.
A fost primul "tricolor" care cucerit un trofeu individual: "se întâmpla în 1966, la Zagreb, pe când aveam numai 20 de ani", povesteşte "Dudu". Portar al naţionalei la Olimpiada de la Grenoble din 1968, când încă băteam Franţa (7-3) şi jucam de la egal cu Norvegia (3-4), Dumitraş a renunţat la hochei la numai 30 de ani, deşi putea să mai joace mult şi bine. S-a apucat de antrenorat, la Dinamo, clubul a cărui poartă a apărat-o ca jucător.
"Am preluat echipa de la marele Mihai Flamaropol. A fost o şedinţă în care s-a decis succesorul, între mine şi Eduard Pană. Eu aş fi fost de acord să colaborăm, însă el a refuzat categoric. Voia să fie şi antrenor principal, şi jucător. Nu a ţinut. Şefii m-au ales pe mine să conduc secţia. Ştiu că nu i-a căzut bine lui Pană", povesteşte "Dudu" cu un zâmbet amar.
Căzut în dizgraţie
Ajuns maior de securitate, cu relaţii beton în Ministerul de Interne, Dumitraş a căzut în dizgraţie la finele anilor 70, când sora sa a fugit în Canada. "Nu mai puteam sta, mai ales că începuseră să mă toarne la Securitate vreo trei băieţi din echipă. Unul dintre ei spunea în urmă cu ceva ani, la o aniversare a clubului, că el până la patru ani nu putea pronunţa decât un singur cuvânt, Dinamo. E vorba de Eduard Pană, cel mai apreciat om al contrainformaţiilor", dezvăluie antrenorul de hochei.
Ciucul era şi atunci autonom
Dumitraş ştia că nu mai are viaţă în ţară şi că trebuie să plece. Cum să fugă, dacă nu mai primea paşaport, pedeapsă uzuală pentru cei cu "dezertori" în familie? Simplu. S-a dus antrenor la Miercurea Ciuc. "În câteva luni mi-au dat paşaport. Mi-au spus că ei n-au nevoie de aprobări de la Bucureşti, că ei sunt
