Pauza de sarma şi veselă paranghelie a intersecţiei de caledar s-a cam dus dracului. Dulcea amăgire ne abandonează sever în haltele tristelor repetiţii la care ne înhama viaţa de zi cu zi. Fotbalul, n-are încotro, se reuneşte şi el, mai agale sau mai zorit, în obişnuinţele antrenamentelor de sezon.
Grăbiţii au dat deja cu mahmureala de pământ. Steliştii şi dinamoviştii au furat primii startul. Mai pe la munte sau mai pe la şes ei şi-au cam despletit cearcănele. Dar hărniceala steliştilor şi a dinamoviştilor nu poate fi categoristă ca monopol exemplar. Trebuie să privim nuanţat viaţa. Pentru că, iată, surprinderea ne este forţată la acest început de an şi de rapidistul Rui Duarte. Cel care, deşi declară că vacanţa a fost prea puţină, a scurtat totuşi întârzierile cu care, în mod obişnuit, se prezenta la reunirea lotului. Iar generozitatea la efort de care rapidistul dă dovadă în 2012 nu se rezumă doar la chestiuni de program şi punctualitate. Rui Duarte se şi angajează exemplar. El a declarat ritos că se află la Bucureşti pentru a ajuta Rapidul să câştige cupa şi campionatul. Doar atât! Pentru restul de glorie nu au decât să se bată, după cum le-o fi putirinţa, ceilalţi micuţi ai campionatului.
Aşezarea programatică a lui Duarte nu era de lepădat. Promisiunile sale, altfel reconfortante pentru giuleşteni, s-au consumat însă prea repede. Invitaţia lui Răzvan Lucescu la primul antrenament de la Pro Rapid a fost tratată cu regret. Fotbaliştii au refuzat uniformele de serviciu. Căpitanul lor, Marcos Antonio, a motivat gestul, vorbindu-i lui Răzvan Lucescu despre restanţele financiare pe care clubul le înregistrează faţă de jucători. Răzvan Lucescu a vorbit, la rându-i, cu George Copos. Iar Copos s-a prezentat la Pro Rapid şi cercul a fost închis prin dialogul patron-jucători.
Din nou promisiuni, din nou consum de îngăduinţă, din nou o pace relativă.
