Următoarea mare manifestare: pe 24 ianuarie, cu „cântec şi poezie”
După cum susţine că a fost catalogat în ultimele zile, ca „Vierme cuimpalac”, „Ciumpalac de mahala”, „Vierme nevrotic”, „Ciumpalac de Braşov” şi „Vierme”, consilierul judeţean PNL Sebastian Grapă a preferat ieri prima variantă pentru a se prezenta publicului. Acesta şi-a prins în piept o hârtie cu această denumire, dând şi o explicaţie a gestului său. „Dacă noi suntem catalogaţi drept viermi şi ciumpalaci, atunci cei de la putere guvernează peste viermi şi ciumpalaci, situaţie din care deducem că ei sunt viermi-şefi şi ciumpalaci - şefi”, susţine Sebastian Grapă. Referitor la protestele de stradă din Braşov la care a participat în ultimele zile, consilierul judeţean spune că acestea vor continua, din punctul de vedere al PNL, cât va fi nevoie şi până Guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu vor demisiona.
„Am stabilit ca în data de 24 ianuarie, de Ziua Unirii, să organizăm la Braşov o mare manifestare, chiar dacă vom primi sau nu aprobare din partea Primăriei. Mizăm pe participarea a mii de oameni. Vrem să organizăm un protest al Braşovului prin cântec şi poezie, la care pot să participe toţi cei care simt că trebuie să se întâmple ceva în această ţară”, a mai spus Sebastian Grapă. Următoarea mare manifestare: pe 24 ianuarie, cu „cântec şi poezie”
După cum susţine că a fost catalogat în ultimele zile, ca „Vierme cuimpalac”, „Ciumpalac de mahala”, „Vierme nevrotic”, „Ciumpalac de Braşov” şi „Vierme”, consilierul judeţean PNL Sebastian Grapă a preferat ieri prima variantă pentru a se prezenta publicului. Acesta şi-a prins în piept o hârtie cu această denumire, dând şi o explicaţie a gestului său. „Dacă noi suntem catalogaţi drept viermi şi ciumpalaci, atunci cei de la putere guvernează peste viermi şi ciumpalaci, situaţie din care deducem că ei sunt viermi-şefi şi ciu