Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panica printre pasagerii cursei Iasi - Bucuresti! Un motor a cedat in zbor - FOTO, VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 20 ianuarie 2012 ·

• Un avion al companiei TAROM s-a intors pe Aeroportul International Iasi la scurt timp de la decolare dupa ce unul dintre motoare s-a defectat • Pasagerii au fost nevoiti sa astepte trei ore pana cand s-au imbarcat intr-o alta aeronava pentru a ajunge la destinatie • Aseara, in jurul orei 19.00, dupa ce mecanicii au remediat defectiunea, avionul a decolat

Pasagerii unei curse aeriene Iasi - Bucuresti, care au decolat de pe Aeroportul International ieri dimineata, au trecut prin clipe de groaza dupa ce aeronava s-a intors din drum. La nici 20 minute de la decolare, motorul din partea dreapta a avionului de tip ATR 42 s-a oprit, iar pilotul a luat decizia sa revina la aerogara. In aeronava se aflau 25 de pasageri si 4 membri ai echipajului. La fata locului au ajuns patru autospeciale de stingere si doua ambulante de prim-ajutor. Din fericire, nu a fost nevoie de interventia echipelor medicale. In avion se aflau deputatul PNL Relu Fenechiu si Grigore Craciunescu, primarul municipiului Pascani, dar si consilierul local Catalin Turliuc si finantatorul echipei de fotbal FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Liberalii mergeau la Bucuresti, unde urmau sa participe la mitingul de protest impotriva actualei puteri. "Avionul a decolat in jurul orei 09.30 de pe Aeroportul International Iasi, insa s-a intors dupa aproximativ 20 de minute, pentru ca pilotul a semnalat o serie de probleme la unul dintre motoarele aeronavei. S-a luat decizia imediata ca avionul sa se intoarca pe aeroportul din Iasi, iar pasagerii sa fie transportati in siguranta cu o alta aeronava. Noi am luat toate masurile de siguranta pentru a preintampina vreo tragedie, situatia a fost tinuta sub control, iar pasagerii au fost transportati in siguranta", a spus Gheorghe Corjautanu, directorul Aeroportului International Iasi.

Incidentele nu au ocolit aeroportul

Pasagerii au stat ti

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 33 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°