Din ce în ce mai mulţi lideri ai Uniunii Europene, între care cei ai so­cia­liştilor şi liberalilor, îi solicită, în ter­meni diplomatici, dar fermi, pre­şe­dintelui Traian Băsescu să fie mai pu­ţin „autoritar” şi mai dispus la dialog cu propriii cetăţeni. Se pregăteşte o anchetă împotriva statu­lui român pen­tru gravele derapaje de la de­mo­cra­ţie, de care se face responsabil re­gi­mul Băsescu.

În ţară, populaţia se ra­dicalizează, demonstraţiile-maraton continuă şi, iată, că şi opoziţia s-a pus în mişcare. Dar şi la Cotroceni a avut loc o manifestaţie. Conserva, în care se închisese preşedintele, s-a des­chis uşor pentru a permite am­ba­sa­dorilor să tragă un pui de somn în timpul lecturii unui nesfârşit discurs în limba de lemn. Pentru prima dată de când este preşedinte, domnul Traian Băsescu a fost silit să cedeze. În două rânduri. Sub presiunea ce­tă­ţe­ni­lor. A retras simulacrul de lege a Să­nătăţii, pe care a îndrăznit să o nu­me­ască reformă, şi a făcut pasul îna­poi fără să-şi ceară scuze public în le­gătură cu doctorul Arafat. A afirmat că a fost dezinformat. Cine putea să-l dezinformeze altcineva decât propriii consilieri, propriile servicii de informaţii sau propria echipă de aşa-zişi specialişti, invitaţi la Cotroceni pentru a pregăti legea retrasă? Cine răspunde pentru timpul pierdut şi pentru cheltuielile făcute? Nu ar trebui să răspundă vinovaţii? Sau vinovatul vinovaţilor, care este chiar şeful statului?

La Palatul Parlamentului, tot pentru prima dată, premierul Emil Boc, căruia i se cere insistent demisia pe întregul cuprins al României, a ca­ta­dic­sit să invite, la un dialog al surzilor, opo­ziţia. Chiar dacă nu s-a întâmplat ni­mic relevant, chiar dacă preşedintele PDL a ţinut-o puia-gaia, totuşi, o zi mai târziu, Vasile Blaga, preşedintele Senatului, i-a dat acestuia peste degete. A acceptat solicitarea USL, ca Parlamentul să co