Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Un cortegiu funerar în mijlocul protestelor: Băsescu şi Udrea, pe cruce

Publicat in Adevarul, vineri 20 ianuarie 2012 · ·

Între comic şi tragic la protestele din Piaţa Universităţii. După ce un bărbat s-a remarcat din mulţime purtând un tricou cu The Simpsons iar doi tineri au cerut legalizarea marijuanei, un grup de 20 de protestatari simulează un cortegiu funerar.

Oamenii poartă mai multe cruci pe umeri, pe care sunt lipite fotografii cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea. Totodată, pe una dintre cruci scrie „PDL - PCR".

Udrea despre mişcările din stradă: „Sunt de acord cu aceste proteste, dar soluţia nu este să-l schimbi pe Boc cu Ponta“ UPDATE

Ei au mărşăluit din faţa Facultăţii de Geografie, prin Pasajul Universitate, ieşind la suprafaţă în faţa Teatrului Naţional. Ulterior, au „revendicat" kilometrul 0 din Piaţă strigând „Ultima soliţie, înc-o revoluţie!". O scenă impresionantă a avut loc imediat după oprirea „cortegiului funerar". O femeie purtând o cruce mică în mână a îngenuncheat şi, plângând, a pupat pământul, rugându-l pe Traian Băsescu să demisioneze. Este epuizată şi transpirată, deşi mercurul din termometre nu depăşeşte linia de zero grade celsius, transmite reporterul „Adevărul" de la faţa locului.

Asociaţia „21 decembrie" a organizat „spectacolului" cortegiului funerar.

În ţara orbilor, cu unguri la guvernare, românii nor de foame

Revenind la atmosfera comico-tragică, un bărbat cu probleme de vedere care poartă ochelari urlă „În ţara orbilor, chioru-i cumpărat!". Un alt grup strigă „Ungurii la guvernarii, românii mor de foame".

În zona din faţa Facultăţii de Arhitectură, la Fântână, a fost improvizat o scenă a "dureri" unde fiecare scandează ce-l doare mai rău, transmite reporterul "Adevărul" din Piaţa Universităţii

Click pentru a vedea FOTOGALERIA cu imagini din Piaţa Universităţii, de la ora 19.30

FOTO "Băse" şi „Boc" au fost spânzu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 7 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 11 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 12 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 9 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 9 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Ucraina expulzează doi diplomați ungari. Decizia, după o măsură similară a Budapestei și arestarea a doi agenți ai Ungariei

HotNews acum 7 ore
Ministerul ucrainean de Externe a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ungari, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a comunicat mai devreme că a descoperit o rețea de spionaj ungară și că a arestat doi presupuși spioni ai Budapeste

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 9 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

Maia Sandu îl susține pe Nicușor Dan în turul II: „Vrem o Românie puternică și europeană”

Gandul acum 12 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat vineri că îl susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. „Ne dorim foarte mult să avem în continuare o relație foarte bună cu România. Eu personal îl voi susține p

Vremea

București
acum

sâm.

8°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

4°/16°
mar.

6°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
lun.

5°/13°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°