Conferinţa săptămânală a PDL Alba a început, vineri, cu un incident între deputatul Clement Negruţ şi directorul de comunicare Mihai Babiţchi. Primul a părăsit sala în momentul în care Babiţchi a spus că unii politicieni nu au abilitate să răspundă la întrebări.
Directorul de comunicare Mihai Babiţchi a început conferinţa de presă cu o explicaţie la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, cânnd nu a permis reprezentanţilor presei să pună întrebări în afara temelor discutate. „Nu toţi politicienii au abilitatea de a se măsura cu ascuţişul întrebărilor unui ziarist“, a afirmat Mihai Babiţchi.
În replică, deputatul Clement Negruţ s-a ridicat şi a plecat spunând că are altceva mai bun de făcut.
„Suntem dispuşi să cuplăm la orice temă pe care o daţi.Puteţi să ne faceţi temele conferinţei de presă şi le respectăm“, a precizat purtătorul de cuvânt după plecarea deputatului.
Mihai Babiţchi, director de comunicare la PDL Alba
Clement Negruţ a revenit la final şi a explicat că a plecat din cauza remarcilor privind lipsa de abilitate în declaraţii. „Am revenit la conferinţă pentru că nu vreau să credeţi că am o problemă cu presa. Nu am teamă de a răspunde la nicio întrebare însă nu pot să stau să mi se spună că nu am abilitate de a răspunde al întrebările presei. Sunt momente în care trebuie să înţelegem că este nevoie să fim deschişi în faţa presei”, a precizat Clement Negruţ.
Incidentul a avut un final fericit, în sensul în care Negruţ a spus că nu are nimic personal cu Mihai Babiţchi, iar acesta din urmă a precizat că vor fi permise orice fel de întrebări din partea jurnaliştilor.