Peste o mie de persoane, de la tineri la pensionari, şi pe alocuri membri de partid ai opoziţiei, au protestat ieri până seara târziu în centrul Craiovei, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului
Animaţi de mitingul anunţat la Bucureşti, oamenii au ieşit în stradă în Piaţa „Mihai Viteazul“ într-un număr mult mai mare decât până acum. Alături de revoluţionarii omniprezenţi şi la protestele din zilele trecute, spre ora 17.00 au coborât în stradă şi angajaţii care ieşiseră de la serviciu. Numărul mai mare de manifestanţi s-a datorat şi implicării partidelor politice din Dolj, care le-au transmis membrilor că pot veni în piaţă ca simpli cetăţeni. După ora 17.00, piaţa se umpluse pe jumătate. „Traiane, îţi spun eu că tu nu eşti Dumnezeu“, scria pe un afiş pe care un tânăr cu ochelari îl plimba de la un capăt la altul al mulţimii pentru a intra în bătaia camerelor de filmat. „Noi cu mândria, voi cu hoţia“, „O blondă şi un chior vor să sugă un popor“, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!“ sau deja uzatul „Jos Băsescu!“ scria pe pancartele pe care protestatarii le agitau atunci când începeau să scandeze. Dacă în celelalte zile la proteste au participat cu preponderenţă revoluţionarii, de data aceasta, mulţimea a fost diversificată. Femei şi bărbaţi între două vârste care doar ce terminaseră lucrul au îngroşat şi ei rândurile, unii părinţi şi-au adus şi copiii, iar tinerii au creat fondul sonor. Pe margine sau în spatele mulţimii stăteau la discuţii consilieri locali sau reprezentanţi ai administraţiei publice de la PSD. Printre politicienii care priveau cuminţi mulţimea s-au numărat preşedintele PSD Craiova, Mihai Fifor, parlamentarul PSD, Ion Călin, consilierul judeţean PSD, Lili Schutz, sau mai mulţi consilieri locali din Craiova tot de la PSD.
Spaima jandarmilor
Mulţimea a căpătat suflu odată cu sosirea unui grup de