Reprezentanţii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti au anunţat oficial că au ajuns la un acord cu un om de afaceri interesat să investească la club. Din cauza situaţiei juridice încâlcite, urmează ca avocaţii celor două părţi să intre în scenă
Aşa cum managerul general Valeriu Răchită a afirmat la începutul săptămânii, discuţiile privind schimbarea acţionariatului clubului FC Petrolul Ploieşti au continuat într-un ritm alert în aceste zile, anunţă site-ul oficial al grupării de primă ligă. Joi a avut loc o nouă întâlnire. „După discuţia de astăzi s-a ajuns la un consens, urmând ca, de luni, avocaţii să înceapă treaba, iar, în momentul în care toate actele vor fi finalizate, va fi organizată o conferinţă de presă pentru prezentarea noului acţionariat al clubului. În mare, cerinţele au fost ca echipa să rămână a oraşului, cu ceea ce înseamnă OSIM, palmares, noul investitor angajându-se să asigure un buget de performanţă, astfel încât în acest sezon Petrolul să rămână în primul eşalon, iar din campionatul viitor să atace o poziţie în prima parte a clasamentului. Cert este că persoana respectivă îşi doreşte să facă performanţă cu Petrolul Ploieşti şi speră să fie susţinută în acest demers", a precizat Valeriu Răchită, managerul clubului Petrolul.
Problema este că situaţia juridică a clubului nu este deloc simplă. Asta în condiţiile în care între Primărie şi acţionarii de la FSLI Petrom există un protocol, care le permite autorităţilor locale să-şi numească reprezentanţii în Consiliul de Administraţie şi, practic, să conducă la club dar fără a avea sută la sută din acţiuni.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!