Ce poate oferi Guvernul pentru detensionarea situaţiei sociale? Mai nimic, dacă vorbim de bani. Dar opoziţia? Mai nimic. Niciuna dintre părţi nu poate oferi "cadouri" - măriri de pensii ori salarii, ori scăderi substanţiale de taxe.
Aceste lucruri ar presupune ca bugetul să aibă mai mulţi bani care să vină dintr-o creştere economică robustă. Dar această creştere nu va veni curând. Sau să se împrumute. Dar banii pentru a acoperi promisiunile nu mai sunt accesibili.
A vorbi însă despre menţinerea status-quo-ului pentru că nimeni nu poate oferi mai nimic ar fi o mare greşeală.
Situaţia de astăzi nu este copia revoluţiei române, deşi am văzut frecvent că se face această legătură. Nu există eroism, pentru că nimeni nu este dispus să moară. Şi nici nu trebuie - marea calitate a unei societăţi aşezate este aceea că lucrurile se rezolvă prin dialog.
În schimb situaţia seamănă cu ceea ce se întâmpla în urmă cu 12-13 ani, în timpul guvernării lui Radu Vasile. Se întâmpla tot într-o criză economică, deşi nu de amploarea celei de azi.
Pentru a se salva politic, PNŢCD, principalul partid de guvernământ, l-a adus în fruntea guvernului pe Mugur Isărescu. Tehnocratul Isărescu nu a salvat însă PNŢCD de la falimentul politic. Cel mai important partid de la acea vreme a dispărut practic din peiesaj, în ciuda trecutului lui şi a unor lideri care i-au făcut cinste. Un Corneliu Coposu sau un Ion Diaconescu au însemnat garanţia de demnitate a poporului lor, dar nu au putut însemna pe termeni lung şi garanţia de demnitate a partidului lor. Înscris în cursa electorală din 2000 din partea PNŢCD, Isărescu nu a luat decât în jur de 10% din voturi. Iar extremistul Vadim Tudor a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Este un exemplu de cum pot muri partidele. Lucrurile se răzbună cu o rigoare care te poate duce la disperare. Şi cu aceeaşi rigoare
