* pentru că nu şi-a respectat obligaţiile de mediu, crescătoria de porci administrată de familia Caruz poate fi închisă * procedura de aplicare a legii este, însă, de durată
Comisia de Supraveghere, care s-a întrunit, ieri, la sediul "Complexului de Porci" Brăila SA, a constatat că această societate patronată de familia omului de afaceri Gheorghe Caruz nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute în autorizaţia de mediu. "Comisia a avut în vedere atât «Complexul de Porci» Brăila cât şi «Complexul de Porci» Tichileşti. S-a constatat că în ceea ce priveşte unitatea de la Brăila, termenii acordului de mediu nu au fost respectaţi, pentru că nu s-a realizat acea staţie de epurare de care este nevoie. La unitatea de la Tichileşti, autorizaţia de mediu s-a respectat în proporţie de 80%, deoarece a fost făcută o staţie de epurare, însă aceasta nu are toate dotările necesare", ne-a declarat Adriana Petcu, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău -Ialomiţa. Sursa citată ne-a informat că, în aceste condiţii, s-ar putea ajunge la sistarea activităţii "Complexului de Porci" Brăila SA. Procedura este, însă, una de durată. "În primul rând, a fost demarată procedura de sistare a activităţii Comisiei de Supraveghere, care a avut rolul de a urmări, până pe 31 decembrie 2011, dacă la cele două societăţi menţionate se fac investiţiile prevăzute în autorizaţiile de mediu. Sistarea activităţii acestei comisii trebuie făcută în baza unui aviz primit de la Comitetul de Bazin Buzău-Ialomiţa, din care fac parte mai multe instituţii din judeţele arondate acestei structuri. Ulterior, trebuie eliberată o decizie din partea Ministerului Mediului. Procedura sistării activităţii Comisiei de Supraveghere poate dura două luni sau mai mult. Ulterior, autorităţile competente vor putea dispune, în baza concluziei Comisiei, că nu au fost respectate obligaţiile de mediu, închiderea treptată a