Zeci de locuitori din Houston (Texas) au sunat alarmaţi la pompieri, susţinând că au văzut un tigru de 2,5 metri pe acoperişul unui hotel abandonat din oraş, scrie Daily Mail.
Imediat, la faţa locului au sosit şase pompieri într-un camion cu scară pentru intervenţii.
Doi dintre pompieri, echipaţi cu o unealtă cu un cârlig mare la capăt, s-au urcat în nacelă şi s-au apropiat foarte încet de locul unde se afla "tigrul".
Cei doi au fost de-a dreptul derutaţi când şi-au dat seama că animalul este, de fapt, o jucărie din pluş în mărime naturală.
Pompierii au realizat situaţia penibilă în care se află, dar nu s-au oprit aici. În loc să ia pur şi simplu animalul din pluş de pe acoperiş, ei l-au dat jos de la distanţă, cu ajutorul cârligului din dotare.
Reacţia unui pompier, când a realizat că tigrul este din pluş
Colegii celor doi, rămaşi jos, au părut mai amuzaţi de situaţie. Unul dintre pompieri a luat tigrul din pluş şi s-a făcut că îl atacă pe un coleg, scrie Daily Mail.
Sursa notează că nu e clar cum a ajuns "tigrul" pe acoperiş, dar, foarte probabil, cineva a vrut să facă o glumă.
Chiar dacă era vorba despre o simplă jucărie, pompierii spun că aceasta trebuia coborâtă de pe acoperiş. Asta pentru că şoferii care treceau prin zonă încetineau ca să privească animalul, lucru care putea cauza accidente, notează Daily Mail.
Zeci de locuitori din Houston (Texas) au sunat alarmaţi la pompieri, susţinând că au văzut un tigru de 2,5 metri pe acoperişul unui hotel abandonat din oraş, scrie Daily Mail.
Imediat, la faţa locului au sosit şase pompieri într-un camion cu scară pentru intervenţii.
Doi dintre pompieri, echipaţi cu o unealtă cu un cârlig mare la capăt, s-au urcat în nacelă şi s-au apropiat foarte încet de locul unde se afla "tigrul".
Cei doi au fost de-a dreptul derutaţi când şi-au dat se