Reacția în Germania față de retrogradarea ratingurilor financiare a nouă parteneri din zona euro, inclusiv pierderea de către Franța a ratingului financiar maxim „AAA”, a fost destul de ambiguă.
Cei mai vehemenți au fost politicienii care au denunțat agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s, drept un arbitru nedemn de încredere. Aceștia au amintit de inabilitatea acestei agenții de a retrograda produsele financiare derivate care conțineau ipotecile subprime înainte de izbucnirea crizei financiare în 2008, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Alți comentatori au mers mai departe, acuzând principala agenție de evaluare financiară, care are sediul în Statele Unite, că este parte dintr-o conspirație anglo-saxonă care dorește să distrugă moneda unică.
Avantaje și dezavantaje
Cu toate acestea, destui au fost mulțumiți că S&P a reconfirmat statutul Germaniei drept singura țară stabilă cu rating maxim din zona euro.
„Agenția de rating e moartă după Germania”, anunța, glumeț, un titlu din „Welt am Sonntag”, ziarul de duminică.
Decizia S&P are și avantaje și dezavantaje: pe de-o parte, menține la minim costurile de împrumut ale guvernului de la Berlin. Dar, prin faptul că partenerii din zona euro ai Germaniei sunt mai puțin sovabili, agenția a scos în evidență rolul solitar al Germaniei de ancoră a stabilității pentru uniunea monetară de 17 membri. Acest lucru s-ar putea să o coste, în viitor.
Citește aici despre reacția lui Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, după retrogradarea ratingului financiar
Consecință imediată: semnarea acordului fiscal
Pentru viitorul apropiat, însă, retrogradarea s-ar putea dovedi un bonus pentru Berlin și un șoc binevenit pentru partenerii Germaniei. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, dorește un acord asupra unor reglementăr