Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Ştefan, despre protestatari: Au strigat, s-au descărcat, acum să intre înapoi în case

Publicat in Antena 3, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Ştefan, cunoscut mai bine ca Pinalti, spune că îi înţelege pe protestatarii din Piaţa Universităţii. Oamenii sunt frustraţi, au ieşit în stradă, au strigat, s-au descărcat, acum că s-au descărcat ar fi momentul să intre înapoi în case, este de părere primarul municipiului Piatra Neamţ.

"Cei din piaţă sunt oameni frustraţi, care consideră că au fost nedreptăţiţi, că li s-a luat un drept şi atunci protestează", a declarat Pinalti despre manifestanţi.

Gheorghe Ştefan consideră, însă, că odată ce protestatarii şi-au manifestat nemulţumirea, şi-au spus păsul în stradă, ar trebui să se întoarcă la programul normal, iar faptul că aceste proteste continuă după punctul de răcorire al populaţiei este un semn că demonstraţiile sunt manipulate politic.

"Dacă aceste proteste vor continua, după mine există o manipulare pentru că ele ar trebui să se termine. Pentru că, după mine, te-ai refulat, ai o supapă, ai dat afară ce era în plus şi pe urmă revii la normal. Dar dacă sunt întreţinute, sunt întreţinute numai politic", a declarat edilul nemţean.

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Ştefan, cunoscut mai bine ca Pinalti, spune că îi înţelege pe protestatarii din Piaţa Universităţii. Oamenii sunt frustraţi, au ieşit în stradă, au strigat, s-au descărcat, acum că s-au descărcat ar fi momentul să intre înapoi în case, este de părere primarul municipiului Piatra Neamţ.

"Cei din piaţă sunt oameni frustraţi, care consideră că au fost nedreptăţiţi, că li s-a luat un drept şi atunci protestează", a declarat Pinalti despre manifestanţi.

Gheorghe Ştefan consideră, însă, că odată ce protestatarii şi-au manifestat nemulţumirea, şi-au spus păsul în stradă, ar trebui să se întoarcă la programul normal, iar faptul că aceste proteste continuă după punctul de răcorire al populaţiei este un semn că demonstraţiile sun

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 33 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 57 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 43 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 50 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 57 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 35 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°