Pe 25 martie, Ministerul Sănătăţii va organiza un nou concurs de rezidenţiat în centrul universitar Bucureşti, pentru locurile neocupate în toamnă.
În premieră, Ministerul Sănătăţii a propus organizarea unei noi sesiuni de rezidenţiat, în 25 martie, numai în centrul universitar Bucureşti, potrivit unui proiect de ordin supus dezbaterii publice până pe 20 februarie. Concursul vizează posturile şi locurile rămase neocupate în sesiunea din 20 noiembrie 2011, pentru domeniile de medicină. Ministrul Sănătăţii a aprobat, prin ordin, unităţile şi specialităţile pentru care se organizează rezidenţiat pe post, dar şi numărul de locuri pe specialităţi şi pe centre universitare de pregătire.
Înscrierile pentru rezidenţiatul pe loc se fac la direcţiile de sănătate publică, respectiv la ministerele cu reţea sanitară proprie, din momentul apariţiei în presă a publicaţiei de concurs până la data de 29 februarie, inclusiv.
Pentru concursul din martie sunt 98 de locuri şi peste 300 de posturi. Lista completă cu locurile şi posturile scoase la concurs va fi afişată săptămânile următoare pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii şi pe www.rezidenţiat.info.
Concursul se desfăşoară, în 25 martie, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări şi durează patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.