Pe an ce trece, Dumitru Crudu devine tot mai rafinat. Dacă în "Măcel în Georgia"destrăbălările atingeau cote paroxistice, demne de un Chuck Palahniuk, în colecţia de povestiri "Oameni din Chişinău" verosimilitatea poate răsufla uşurată. Rămâne firul roşu al confruntării dintre comunişti şi anticomunişti, dintre moldoveni şi muscali. Alt numitor comun al celor două scrieri este dat de expresiile moldoveneşti, pentru noi bizare şi suculente: "o laie de tineri", "vâjul din Anglia", "blegoşată", "mi se cam stricase inima", "să scot mai repde acul din miere", "mă posmăgesc foarte tare", "i-a plesnit răbdarea" etc. Însă nota predominantă şi veşnic crudiană este libidoul şi stimulentele lui. Sau hai să selectăm două note majore: sexul şi politica. Orice ar face personajele lui Crudu, ele sunt excitate sau excită. Iar politică fac aşa cum respiră, spre marea bucurie a fantomei lui Aristotel. Citindu-l pe Dumitru Crudu ai impresia că Basarabia e o terra del fuego, pământul cel mai pasional din lume. Dacă "Măcel în Georgia" era îmbibat de perversităţile academicienilor, "Oameni din Chişinău" zumzăie de excitaţie. Două pocnitori mai că nu se suie pe un pensionar englez. Limbajul corporal este mult mai captivant decât cel vocalizat: "pieptul ei sonor", "avea o lăptărie la fel de impozantă", "nişte funduri pur şi simplu tulburătoare". Extrase din "Două tipe". În "O pădure în mijlocul oraşului", un găligan îşi excită gagica făcând duş cu uşa deschisă: "stătea drept puşcă şi îşi săpunea fesele, cântând cât îl ţinea gura", "îi plăcea foarte tare să-şi usuce cu foenul părul care îi împodobea penisul". După care goana prin parcuri virgine către autogară este sacadată de mozoluri violente şi pipăituri frenetice. Şi în "Doi câini" un individ aleargă la o întâlnire cu o blondă demenţială, pe care o descoperă lucrată de altul. "Vaporul alb" conţine scene de troleibuz, printre care şi