Procurorii au înregistrat patru dosare în care se fac cercetări faţă de jandarmi pentru violenţele din centru Capitalei, în timp ce mai mulţi civili sunt cercetaţi în 32 de cauze, una dintre acestea fiind la Piteşti, iar restul la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ministerului Public.
Într-unul din dosare se fac cercetări faţă de o persoană pentru ofensă adusă unor însemne, după ce a dat foc la un steag în faţa Spitalului Colţea.
"În continuarea cercetărilor din cauzele având ca obiect evenimentele cunoscute opiniei publice sub numele de «acţiuni violente în cadrul manifestărilor de stradă din perioada 15-19 ianuarie 2012»", Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat o situaţie a dosarelor înregistrate.
Click pentru a vedea FOTOGALERIA cu imagini din Piaţa Universităţii, de la ora 19.30
La Parchetul Sectorului 1 sunt înregistrate 12 dosare penale
Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost constituite 12 dosare în care se fac cercetări sub aspectul infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, distrugere şi ultraj.
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, respectiv, distrugere privind incidentele din în 16 ianuarie 2012, ora 21.30, în zona Calea Victoriei din Bucureşti faţă de Karol Dieter Vasile. "S-a reţinut că inculpatul ar fi fost alături de alte cinci persoane în zona Calea Victoriei din Bucureşti, ar fi provocat scandal şi, de asemenea, ar fi dat cu picioarele într-un autoturism căruia i-ar fi distrus oglinda şi aripa.
Acesta a fost reţinut de cătr