Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Mondială a Zăpezii, sărbătorită la Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Râşnovul este una dintre cele şase staţiuni montane alese de Federaţia Română de Schi-Biatlon pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Zăpezii din acest an (FIS WORLD SNOW DAY). Aşa încât, duminică, la Baza olimpică pentru sporturi de iarnă de pe Valea Cărbunării, cei mari, dar mai ales cei mici sunt aşteptaţi să vină cu săniuţele şi cu cheful de joacă şi bulgăreală. Organizatorul principal al evenimentului este Primăria Râşnov.

La Ziua Mondială a Zăpezii nu se putea să lipsească sportivii legitimaţi la CSŞ Dinamo Râşnov. Începând de la ora 11.00, aceştia se vor întrece la trei discipline: sărituri cu schiurile, biatlon şi schi fond. Întrecerea este organizată pe opt categorii de vârstă. Cu ocazia acestei sărbători mondiale, Primăria Râşnov şi CSŞ Dinamo Râşnov lansează pe trambulina mică a complexului de sărituri Cupa ,,Viitorul Râşnov” pentru copii.

În afara competiţiei sportive, elevii din Râşnov, dar copiii din Braşov ajunşi pe Valea Cărbunării vor profita de zăpadă în cadrul mai multor ateliere. Se vor întrece în amenajarea cazematelor de zăpadă, în ridicarea celui mai frumos om de zăpadă, în ţintirea cu bulgări de zăpadă sau în concursul de săniuş.

,,Sunt sigur că evenimentul o să aibă un mare succes. Cărui copil nu îi place să se joace în zăpadă? Mai mult decât atât le-am pregătit tinerilor participanţi dulciuri şi câte un suvenir. Sunt convins că părinţii şi bunicii din public vor rezista cu greu tentaţiei de a se alătura jocurilor copiilor. Pe de altă parte, sărbătoarea de pe Valea Cărbunării sper să atragă atenţia copiilor din Râşnov pentru sporturile de iarnă. Cel mai frumos premiu pentru noi după un astfel de eveniment vor fi copiii care vor alege să împartă bucuria zăpezii cu pasiunea practicării unui sport de iarnă”, a declarat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. Râşnovul este una dintre cele şase staţiuni montane alese de Federaţia

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°