Sesiunea plenară a Parlamentului European care tocmai s-a încheiat a redezbatut problema unui acord economic negociat de UE pe plan internaţional. Majoritatea deputaţilor îl consideră inutil ba chiar periculos şi cer ca el să nu se preocupe doar de austeritate.
Deputaţii europeni se îngrijorează mai departe din cauza rolului limitat care le este rezervat de statele membre. Vorbim aici din nou despre redactarea Pactului bugetar agreat în linii mari de majoritatea liderilor europeni în 9 decembrie 2011.
Acesta pune accentul pe austeritate şi disciplina bugetară dar creştin democraţii europeni, familia politică majoritară acum în UE, sunt totuşi de părere că toate previziunile pactului puteau fi tratate prin legislaţia secundară.
Socialiştii deplâng faptul că acordul este fructul unei negocieri între guvernele europene care nu implică şi instituţiile europene.Ei critică şi absenţa elementelor legate de creşterea locurilor de muncă.
Liberalii consideră pactul drept periculos şi spun că ar trebui limitat la un singur element : regula de aur.
Aceasta, contrar faptului că-şi trage numele din regulile arhitecturii, se referă la obligativitatea ca deficitul structural să nu depăşească 0.5% din PIB. Regula ar trebui înscrisă în Constituţiile naţionale.
Liberalii cred că în maximum aceasta ar trebui inclusă şi în Tratatul comunitar.
Propunerea nu este pe placul britanicilor care au făcut tot posibilul să se pună la adăpost de această austeritate impusă acum zonei euro mai ales, dar şi ţărilor care nu au adoptat moneda unică.
Cazul Marii Britanii este însă aparte întrucât ţara nu doar că şi-a păstrat lira sterlină dar nu are intenţia de-a avea vreodată de-a face cu euro.
Pentru ecologişti, acest acord nu este soluţia cerută de criza actuală şi el este complet inutil.
Eurodeputaţii sunt prin urmare uniţ