Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul şef Mihai Betelie a împrumutat de 200.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere

Publicat in Gandul, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Şeful Parchet al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, reţinut de DNA pentru derularea, prin persoane interpuse, de activităţi financiare, ca acte de comerţ a împrumutat 200.000 de euro de la Ion Gogu în anul 2008, sumă care nu mai apare în declaraţia de avere din 2011.

În declaraţia de avere depusă în 11 iunie 2009, publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, Mihai Betelie consemnează faptul că deţine din 2004 un apartament de 50 de metru pătraţi în Bucureşti, având din anul 1996 o cotă de 3/8 dintr-un alt apartament din Olteniţa, împreună cu Florentina şi Maria Betelie.

Totodată, Betelie consemnează că deţine un autoturism Volkswagen din 2008, cu puţin timp înainte vânzându-şi maşina Cielo pentru 24.950 de lei.

În urma hotărârilor judecătoreşti privind drepturile salariale restante, procurorul Betelie a încasat 85.046 de lei (20.000 de euro), veniturile sale pe anul 2008 fiind de 19.544 de lei.

Procurorul făcuse în 2006 un credit de 10.000 de euro, scadent în 2011 şi un altul, în anul 2008, de 82.100 de lei, scandet în 2015.

Aceleaşi date sunt consemnate şi în declaraţia de avere din 2010, însă în cea din 2011 nu mai apare suma de 200.000 de euro pe care o împumutase de la Ion Gogu, împrumut scadent în anul 2013.

În declaraţia de avere din 2010, Betelie notează că salariul său pe anul anterior a fost de 68.734 de lei, în timp ce pe declaraţia din 2011 scrie "conform cu fişa fiscală".

Pe de altă parte, Florentina Betelie (Fekete), fost expert juridic la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) - care apare ca deţinător, alături de Mihai Betelie, a unei cote din apartamentul din Olteniţa, fiind o succesiune - consemnează în declaraţia sa de avere din 2007 mai multe depozite la bănci din Bucureşti. Astfel, aceasta arată că în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°