"Daca n-as fi reusit sa fac poezie in inchisoare, as fi murit"
Nascut la 3 decembrie 1927, la Cimpuri, judetul Vrancea, la granita dintre spiritul contemplativ moldovenesc si neastamparul muntenesc, Demostene Andronescu este un amestec rar de poet si luptator, de visator liric si om al faptelor. Firea lui de cavaler medieval l-a oprit sa fie "cuminte" in fata tavalugului comunist si totodata l-a salvat de la pieire in temnitele prin care a suferit vreme de 12 ani. Fost copil de trupa, si-a facut studiile medii si superioare in Bucuresti. In 1952 a absolvit Facultatea de Istorie, dar numai in 1969 i s-a permis sa-si sustina licenta. Ani in sir a fost nevoit sa faca munca necalificata, abia in 1972 primind un serviciu potrivit cu pregatirea sa. Intre 1952 si 1964, cu o intrerupere de cateva luni, a fost detinut politic, trecand pe la Jilava, Gherla si Aiud. Dupa eliberare, Securitatea a continuat sa-l hartuiasca, pana in decembrie 1989. In 1995, si-a vazut publicate versurile din inchisoare (Peisaj launtric, Ed. Puncte Cardinale, Sibiu), iar in anii din urma, i-au aparut volumul de memorii din temnita, Reeducarea de la Aiud, si cel de publicistica, De veghe la cumpana veacurilor (Ed. Christiana, Bucuresti). Este considerat cel mai de seama poet al inchisorilor comuniste in viata.
"In urma lor, pe gloaba mea"
- Domnule Demostene Andronescu, astazi stim ca in temnitele din Romania comunista s-a dezvoltat un fenomen unic si uimitor: cel al poeziei din inchisori. In conditii de tortura fizica si psihica permanenta, oamenii si-au gasit libertatea, alinarea si speranta intr-un vers. Cum a fost posibil?
- In detentie, omul moare intai sufleteste. Nemaiavand nici un licar de viata spirituala, se prabuseste in depresie, disperare, ura, apoi cedeaza si fizic. Ca sa se salveze, multi s-au indreptat, mai degraba instinctiv, spre tot fel
