Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2010, Ministerul Sănătăţii şi-a denaturat situaţiile financiare

Publicat in Curierul, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Raportul Curţii de Conturi arată că instituţia a raportat în mod eronat un disponibil din mijloace cu destinaţie specială mai mare cu 92 mil. lei

Ministerul nu şi-a urmărit creanţele şi nu a făcut nimic pentru încasarea veniturilor de la persoanele juridice

S-au constatat fapte generatoare de prejudicii la Agenţia Naţională de Transplant

Controalele financiare efectuate asupra raportărilor Ministerului Sănătăţii din anul 2010 au scos la iveală o serie de nereguli, pentru îndreptarea cărora instituţia nu a întreprins niciun demers, se arată în raportul Curţii de Conturi.

"La centralizarea şi întocmirea situaţiilor financiare anuale, nu s-au verificat şi analizat realitatea datelor înscrise în situaţiile financiare întocmite de unităţile subordonate, raportându-se astfel garanţii de bună execuţie, în sumă de 91.973 mii lei la data de 31.12.2010, care în fapt reprezentau venituri cuvenite bugetului de stat", se arată în document.

Potrivit acestuia, deficienţa provine de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Bucureşti care a raportat prin datele înscrise în bilanţ şi în situaţia fluxurilor de trezorerie încheiate la 31.12.2010, un disponibil din mijloace cu destinaţie specială în sumă de 2 mil. lei, reprezentând sume încasate în avans şi necuvenite până la momentul realizării prestaţiilor de specialiştii din departamentele profesionale.

În fapt, suma reprezintă încasarea contravalorii tarifelor privind autorizaţia de funcţionare, plătită de unităţile de distribuţie a medicamentelor şi din taxa de autorizare de punere pe piaţă, plătită de solicitanţii autorizaţiei, sumă pe care Agenţia trebuia să o vireze la bugetul de stat.

Ministerul Sănătăţii a raportat însă în mod eronat un disponibil din mijloace cu destinaţie specială mai mare cu 92 mil. lei, care, potrivit ministerului ar fi reprezentat "ga

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum 56 minute
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum o ora
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 43 minute
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 13 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°