Partidul Comuniştilor, principala forţă de Opoziţie din Republica Moldova, a anunţat că va organiza ample acţiuni de protest în toată ţara. Comuniştii vor cere demisia Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, pe care o acuză că ar fi uzurpat puterea în stat.
Corespondentul RFI la Chişinău, Corneliu Rusnac
Liderul comunist, Vladimir Voronin, a anunţat că partidul său va chema populaţia, dar şi toate forţele politice la nesupunere civică faţă de actuala Putere.
Comuniştii vor cere, de asemenea, dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate. Ei vor mai solicita demisia Curţii Constituţionale, a Comisiei Electorale Centrale şi a preşedintelui interimar, Marian Lupu.
Liderul comunist a criticat intenţia coaliţiei majoritare de a organiza un referendum pentru simplificarea procedurii de alegere a şefului statului şi a calificat-o drept o tentativă de uzurpare a puterii în stat.
În context, Vladimir Voronin şi-a exprimat susţinerea faţă de protestatarii din România, cărora le-a dorit să dea jos actuala Putere şi pe preşedintele Traian Băsescu.
Referindu-se la incidentul de la punctul de frontieră Galaţi-Giurgiuleşti, unde un vameş român a rănit un cetăţean moldovean, care s-a eschivat de la controlul vamal şi a încercat să-l calce cu maşina, Vladimir Voronin l-a calificat ca pe un atac al unei ţări membre NATO împotriva unui stat neutru. Chişinău, Corneliu Rusnac, despre PCRM
Partidul Comuniştilor, principala forţă de Opoziţie din Republica Moldova, a anunţat că va organiza ample acţiuni de protest în toată ţara. Comuniştii vor cere demisia Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, pe care o acuză că ar fi uzurpat puterea în stat.
Corespondentul RFI la Chişinău, Corneliu Rusnac
Liderul comunist, Vladimir Voronin, a anunţat că partidul său va chema populaţia, dar şi t