Nu prea există un motiv clar pentru care Jandarmeria există ca forță militarizată, în afară de eventualitatea că ar fi nevoie să “restabilească ordinea” cu muniție de război, folosită împotriva propriilor cetățeni.
E un scenariu greu de imaginat pentru posibilele victime, nu însă și pentru securiștii vechi și noi. În ‘89, civilii au fost împușcați de militari în termen, slab instruiți. Jandarmii ar trebui să fie – dimpotrivă – profesioniști și bine instruiți. Însă ăsta nu e neapărat o garanție. Poate dimpotrivă. “Jurământul” și “ordinul” sunt două instrumente de constrângere în favoarea statului și împotriva poporului demonstrate în timp. Se adaugă și altele.
Încurajarea violenței: represaliile (a se citi “caftelile”) tolerate și, probabil, ordonate de la cel mai înalt nivel fac ca personalul să se autoselecteze. Cei “slabi de înger”, care nu-s în stare să rupă oase la nevoie/ordin vor pleca sau nu vor intra deloc.
Sentimentul de impunitate: legea este înlocuită de o cultură polițienească, a organului care face “ce vrea mușchii lui”.
“Art. 33 – Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face în mod gradual şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat”
În mod normal, tot ce excede acest articol se încadrează în Codul Penal.
“Art. 193. – (1) Lovirea sau orice acte de violentă cauzatoare de suferinte fizice sepedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Avem vreun jandarm condamnat? Dar pentru asta?
“Art. 35 – Persoanele care săvârşesc fapte contrare legii vor fi imobilizate, îndepărtate cât mai repede de la locul tulburărilor şi conduse, după caz, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau de jandarmi, pentru a se lua, cu privire la acestea, măsu
