Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un şef de la Jandarmerie a fost în vizită la sediul PDL chiar în timpul protestelor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Claudiu Gogu, înalt ofiţer al Jandarmeriei Bucureşti, a fost surprins aseară la sediul central al PDL. El a declarat că vizita sa a presupus o încercare de mediere a relaţiilor dintre reprezentanţii democrat liberali şi revoluţionarii de la Asociaţia "21 Decembrie".

Potrivit lui Gogu, astfel de medieri sunt în sarcinile sale de serviciu, întrucât el face parte din comisia care aprobă mitinguri şi adunări în Bucureşti.

"Azi am fost la o şedinţă la sediul Primăriei, după care am fost la sediul formaţiunii politice cu care am fost asociat (PDL - n.r.) pentru a media o întâlnire între reprezentanţii Asociaţiei "21 Decembrie 1989", care aveau în desfăşurare o adunare publică în faţa sediului PDL şi am fost solicitat de ei să le mediez întâlnirea. Nu de a interveni pe lângă liderii PDL, ci de a găsi un reprezentant cu putere de decizie pentru a le asculta doleanţele. Prin prisma funcţiei asta este una dintre principalele sarcini de serviciu", a declarat maiorul Gogu, pentru România TV.

Click pentru a vedea FOTOGALERIA cu imagini din Piaţa Universităţii, ieri, la ora 19.30

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 37 minute
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 57 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum o ora
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) are un set de reguli pentru preoţi şi personalul monahal în perspectiva alegerilor din 2024. Sfântul Sinod interzice categoric clerului să se implice în politică şi ameninţă cu sancţiuni pe cei care nu respectă aceste

Fostul jucător Manchester City, Mikheil Kavelashvili, ar putea fi noul preşedinte al Georgiei

Mediafax acum 2 ore
Mikheil Kavelashvili, fost jucător la Manchester City, este pe cale să devină următorul preşedinte al Georgiei, după ce partidul de guvernământ Georgian Dream l-a nominalizat pentru această funcţie. Kavelashvili, în vârstă de 53 de ani, a fost şi me

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Andrei Ionescu, soţul actriţei Ileana Stana Ionescu, a murit

Mediafax acum 4 ore
„Ne despărţim astăzi cu durere de actorul Andrei Ionescu, cel care ne-a fost coleg şi prieten, şi care a slujit scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu talent, modestie, discreţie şi har”, se arată în mesaj. Andrei Ionescu s-a născut pe 17 decembr

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°