Ieri, doi ieseni au ajuns la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, dupa ce au fost implicate intr-un accident rutier. Incidentul a avut loc pe strada Muncii, din cartierul Nicolina, intre un BMW (IS-84-WXW), condus, din primele informatii, de un controlor RATP, si un Peugeot Partner (IS 08 PTB) care venea din sens opus. Coliziunea s-a produs din cauza carosabilului umed si a unei portiuni de zapada care ingusta foarte mult strada. In urma impactului, doua echipaje SMURD au sosit imediat la fata locului si au acordat primul ajutor victimelor, acestea fiind transportate la spital. "Ambii soferi au fost explorati si investigati in UPU. Niciunul dintre ei nu a suferit leziuni majore, ambii plecand acasa dupa examninarea medicilor", a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, din Iasi.
La locul accidentului s-a deplasat si un echipaj al Politiei Rutiere care a efectuat masuratorile si a testat alcoolscopic soferii, rezultand ca acestia nu consumase bauturi alcoolice.
Ieri, doi ieseni au ajuns la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, dupa ce au fost implicate intr-un accident rutier. Incidentul a avut loc pe strada Muncii, din cartierul Nicolina, intre un BMW (IS-84-WXW), condus, din primele informatii, de un controlor RATP, si un Peugeot Partner (IS 08 PTB) care venea din sens opus. Coliziunea s-a produs din cauza carosabilului umed si a unei portiuni de zapada care ingusta foarte mult strada. In urma impactului, doua echipaje SMURD au sosit imediat la fata locului si au acordat primul ajutor victimelor, acestea fiind transportate la spital. "Ambii soferi au fost explorati si investigati in UPU. Niciunul dintre ei nu a suferit leziuni majore, ambii plecand acasa dupa examninarea medicilor", a declarat dr. Gabriel Perianu, medi