Ideea ca Traian Basescu se hraneste din conflicte este supralicitata. Mai degraba e vorba despre o fronda care-i indreptateste pe multi sa considere ca sare calul. Pentru o societate amortita, insa, fronda poate echivala cu un dus rece de natura sa o scoata din casa pentru a invata sa umble. Ce te faci, insa, daca lumea nu poate incalta bocanci peste bataturi, si nici balerini printre noroaie?

Chiar daca majoritatea reuseste sa ignore durerea sau umezeala, deoarece are in bagajul genetic lupta, sau teama de esec, sau foamea, sau pur si simplu sosete din lana si crede ca a avea doua pite unse in fiecare dimineata reprezinta fericirea, restul romanilor, pana la un singur individ daca e cazul, nu sunt obligati sa vada intr-un sut in fund un pas inainte.

Atata vreme cat in Piata Universitatii mai exista un singur protestatar care nu tremura de plictiseala in pauza competitionala, si nici nu vrea sa se remarce la partid, ci este pe cale sa devina actor principal in filmul propriei vieti, el nu poate fi ignorat.

Cum, insa, minunile nu se intampla decat in filmele americane, iar Dumnezeu nu le furnizeaza deoarece nu am facut tot ce tine de noi ca sa ne depasim conditia, aceasta poveste in care romanii au cantat haiduceste se va stinge.

Ramane, insa, mesajul. Sau poate nu? Acesta este pericolul. Presedintele are ocazia sa se indestuleze ca niciodata din conflict, si, daca-i pasa de tara lui, sa participe la o reforma profunda de mentalitate a clasei politice. Sa invete cate ceva.

Dar nu se va intampla. Agenda unui om investit cu asemenea functiuni este atat de incarcata incat nu va avea timp, in situatia ca ar avea dorinta, sa nu treaca mai departe cantand marsuri. Mintea unui sef de stat este atat de plina de geopolitica, independenta energetica, stabilitate economica incat temerea unui singur om, un maruntel, nu m