Vedeta a dezvăluit regimul alimentar ţinut în timpul sarcinii. Ea a precizat că a mai făcut şi excepţii de la regulă.
"Am mai mâncat şi ciocolată, şi prăjituri, şi îngheţată, deci nu vreau să se creadă că am ţinut cu dinţii de un anume regim. Totuşi, am avut grijă de anumite reguli generale", scrie Ioana pe blogul personal.
"În primul rând, nu am mâncat cât pentru doi. Dimineaţa mâncam o salată de fructe. Mai alternam cu cereale integrale, cu fructe uscate, puse de cu seară în iaurt sau chefir la înmuiat", povesteşte actriţa.
"Gustarea putea consta în ceva dulce, până în ora 12.00, cel mai târziu 14.00, apoi prânzul era compus din ciorbe cu smântână, o porţie de tocăniţă, sau orice mâncare gătită, carne cu piure de cartofi sau altă garnitură şi salată, dar atenţie, mâncam una dintre aceste mâncăruri la care mai aveam voie doar două felii de pâine", precizează ea.
"Până seara mai ronţăiam morcovi, seminţe de floarea sorelui, migdale, fructe uscate, alune. Toate acestea crude şi nu mai mult de 100-150 de grame. La cină nu mâncam carne, doar sufleu de legume, mămăligă cu brânză şi smântână, paste cu legume sau/şi sos de roşii, supă cremă de legume, salate diverse", a mai adăugat Ioana.