Nicoleta Luciu vrea să revină cât mai repede la silueta care a consacrat-o. N-a stat mult pe gânduri şi a recurs la toate procedurile care îi permiteau să-i alăpteze în siguranţă bebeluşii.
Ultima redută, nişte sâni nou-nouţi, pentru cea care are toate şansele să fie desemnată cea mai sexy mămică din România.
E drept că nu a fost uşor şi cu atât mai puţin ieftin, dar a meritat. Nicoleta afişează un aer proaspăt şi o siluetă de invidiat.
Cine nu şi-ar dori asta după două naşteri, başca după ce a adus pe lume tripleţi, în urmă cu numai trei luni! Medicul Kasem Abu Bakr, de la „KaLil Aesthetic and Phlebology Clinic" din Bucureşti, care a făcut posibilă această minune, ne-a dezvăluit şi cât a trebuit să scoată vedeta din buzunar, ca să-şi vadă visul cu ochii. Nici mai mult, nici mai puţin de 22.100 de euro!
Nicoleta şi-a rezolvat imperfecţiunile feţei cu laserul, prin regenerarea pielii, procedură care a avut ca rezultat un ten mai luminos şi mai plin de viaţă (augumentare facială).
Vedeta a mai făcut tratamente de scoatere a cearcănelor cu laserul şi tratamente pentru regenerarea pielii feţei.
„Totul s-a făcut în cinci şedinţe a câte o jumătate de oră. Nu sunt operaţiuni periculoase, pentru că aparatura e una performantă, iar tratamentul e personalizat pe fiecare pacient în parte", ne-a spus dr. Kasem Abu Bakr.
A urmat un tratament de sculptare a corpului cu laser, prin care a fost arsă grăsimea în exces. Rezultatul s-a măsurat în centimetri în minus, muşchi mai fermi şi o piele regenerată.
„Nicoleta a mai vrut o epilare definitivă cu laserul pe tot corpul. Pentru asta e nevoie de 10 şedinţe, care se întind pe cinci luni. Varicele şi vergeturile au fost îndepărtate cu un laser special. Au fost scoşi pistruii şi s-a intervenit şi pe burtă pentru o pigmentare a pielii după sarcină", ne-a mai dezvăluit medicul.
Faţă
*