De câteva zile, se poate remarca un pic de agitaţie pe străzile oraşelor din România, reflectată foarte detaliat în mass-media şi analizată cu mai multă grijă şi atenţie decât orice pacient din România. Scânteia a constituit-o un nou proiect legislativ (nu se mai ştie al câtelea este) ce vizează reforma sănătăţii, un domeniu practic scăpat de sub controlul autorităţilor, fie ele locale sau ale administraţiei centrale.

Sau, poate, mai bine zis, scăpat de binefacerile pe care ar trebui să le aducă pacienţilor. Medicii ştiu cel mai bine câte protocoale au de respectat numai în prescrierea reţetelor, unele dintre ele fiind de-a dreptul imposibil de aplicat.

Revenirea secretarului de stat (şi părintelui SMURD), demisionar în urma publicării acelui proiect de lege, între timp retras, nu a calmat spiritele - şi aici nu mă refer la derbedeii care au devastat mai multe locaţii din Capitală fără să primească o replică dură din partea forţelor de ordine. "Dură" însemnând zile de închisoare, nu amenzi banale şi eventuale suspendări de pedeapsă. Să fie şi la noi măcar o dată ca la englezi, unde anchetatorii au calculat contabiliceşte zilele de închisoare pentru fiecare "indignat" care a furat şi a dat foc Londrei astă-vară.

Joi, opoziţia s-a căznit să aducă 10.000 de manifestanţi în centrul Bucureştiului, dar nu toată ţara a sărit să o ajute: abia 7.000 s-au strâns - şi cine ştie cu ce preţ?! O copie palidă şi cam fără vlagă aşteptată a manifestaţiilor uriaşe care au avut loc de curând în alte capitale europene. Oamenii par să nu-şi mai permită luxul de a face mult zgomot şi să nu obţină nimic. E mai simplu să stai acasă şi să semnezi o petiţie online, ori să susţii pe un site celebru o cauză de dat jos Guvernul şi de evacuat chiriaşul de la Cotroceni decât să mergi pe frigul ăsta să-ţi strigi "of"-ul în vreo intersecţie intens circulată, cu riscul să