Deşi autorităţile au reluat sâmbătă dimineaţă căutările pe epava Costa Concordia, speranţele de a găsi supravieţuitori sunt minime, relatează AFP, sursă preluată de Mediafax.
"Astăzi căutăm între punţile 3 şi 4", a indicat Cosimo Nicastro, purtător de cuvânt al Pazei de Coastă, făcând referire la cele 21 de persoane date în continuare dispărute. "Speranţa de a găsi pe cineva în viaţă în partea de sub apă a scăzut acum şi se reduce pe zi ce trece", a adăugat Nicastro, precizând însă că salvatorii "vor continua cât timp va exista puţină speranţă".
O altă problemă cu care se confruntă autorităţile este pregătirea pentru pomparea celor 2.400 de tone de păcură pe care nava le mai are în rezervoare, pentru a evita o maree neagră. Zona a fost închisă şi s-a declarat starea de catastrofă ecologică.
Pachebotul de croazieră Costa Concordia, care plecase la 13 ianuarie din Civitavecchia, în apropiere de Roma, a lovit o stâncă în apropierea insulei Giglio (Toscana), înainte de a eşua aproape de mal, unde se află în continuare înclinată într-o parte şi scufundată pe jumătate. Cel puţin 11 persoane au murit după naufragiu. Aproximativ 20 de persoane sunt încă date dispărute.
Deşi autorităţile au reluat sâmbătă dimineaţă căutările pe epava Costa Concordia, speranţele de a găsi supravieţuitori sunt minime, relatează AFP, sursă preluată de Mediafax.
"Astăzi căutăm între punţile 3 şi 4", a indicat Cosimo Nicastro, purtător de cuvânt al Pazei de Coastă, făcând referire la cele 21 de persoane date în continuare dispărute. "Speranţa de a găsi pe cineva în viaţă în partea de sub apă a scăzut acum şi se reduce pe zi ce trece", a adăugat Nicastro, precizând însă că salvatorii "vor continua cât timp va exista puţină speranţă".
O altă problemă cu care se confruntă autorităţile este pregătirea pentru pomparea celor 2