Sârbul Miloş Pavlovic s-a despărţit până la urmă de FC Vaslui şi va semna cu Rapid un contract valabil pentru următorii 3 ani şi jumătate. Mijlocaşul se declară fericit că a ajuns în Giuleşti şi spune că nu va avea probleme de acomodare la noua sa echipă.
"Este un pas înainte pentru mine, am ajuns la un club mai mare decât Vasluiul, un club de tradiţie, cu suporteri adevăraţi. De câte ori jucam în Giuleşti, chiar dacă aveam avantaj, fanii cântau şi îşi ajutau echipă să întoarcă rezultatul. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici, să lucrez cu Răzvan Lucescu, un antrenor foarte bun. Am stat 3 ani la Vaslui, mi-am făcut datoria. Voiam să plec încă din vară, dar nu am putut. Am jucat în cupele europene şi am făcut o treabă bună, zic eu.
Voi semna mâine contractul cu Rapid, voi face vizzita medicală şi mă voi alătura lotului în Antalya. Mă bucur că mă voi reîntâlni cu Teixeira, alături de care am jucat la Academica. Mă ştiu cu majoritatea fotbaliştilor de la Rapid, aşa că nu voi avea probleme de acomodare", a spus Pavlovic pentru ProSport.
Sârbul Miloş Pavlovic s-a despărţit până la urmă de FC Vaslui şi va semna cu Rapid un contract valabil pentru următorii 3 ani şi jumătate. Mijlocaşul se declară fericit că a ajuns în Giuleşti şi spune că nu va avea probleme de acomodare la noua sa echipă.
"Este un pas înainte pentru mine, am ajuns la un club mai mare decât Vasluiul, un club de tradiţie, cu suporteri adevăraţi. De câte ori jucam în Giuleşti, chiar dacă aveam avantaj, fanii cântau şi îşi ajutau echipă să întoarcă rezultatul. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici, să lucrez cu Răzvan Lucescu, un antrenor foarte bun. Am stat 3 ani la Vaslui, mi-am făcut datoria. Voiam să plec încă din vară, dar nu am putut. Am jucat în cupele europene şi am făcut o treabă bună, zic eu.
Voi semna mâine contractul cu Rapid, voi face